Doron Klein, membru în Consiliul Director al Asociaţiei Investitorilor de Real Estate din România (AREI) şi Deputy CEO AFI Europe & CEO AFI Europe România
AFI Europe mizează pe investiţii la nivel naţional, pe lângă proiectele din Capitală. La Arad a deschis în 2023 un parc comercial, iar investiţiile vor
AFI va livra primul bloc din proiectul rezidential AFI Home North, localizat pe bdul Dimitrie Pompeiu, în martie 2025, urmând ca a doua clădire să
AFI Europe România vrea să impună pe piața locală un nou model de business ce vizează dezvoltarea de proiecte rezidențiale dedicate închirierilor, iar primul proiect
AFI Europe a inaugurat miercuri, 1 noiembrie, primului parc de retail dezvoltat în România, situat în centrul orașului Arad. La eveniment au luat parte oficialități
AFI Europe România și Asociația The Social Incubator anunță rezultatele primelor trei ediții ale programului social „Plan de Viață”. Proiectul, susținut de către AFI Europe
AFI Europe România, unul dintre cei mai mari investitori în imobiliare de pe piaţa locală, mizează pe construcţiile din Bucureşti realizate pe baza unor autorizaţii
Ridicarea restricţiilor la început de 2022 a dus la creşterea puternică a traficului în malluri şi magazine, motiv pentru care proprietarii acestora au căutat noi
Property developer AFI Europe aims to obtain by 2025 the LEED Zero Carbon certification for all ongoing office projects, and also for all future AFI
The representatives of AFI Europe and Arad City Hall laid the foundation stone of the first modern retail park in Arad, which will be built
Bucharest, 10th March 2021: AFI Brasov, the mixed-use project that brings together a 45,000 sqm GLA shopping center with 25,000 sqm GLA 2 A Class
Bucharest, May 23rd 2022 – Following a year’s worth of upgrading the office projects within the portfolio of approximately 300,000 sqm GLA in Romania, AFI
AFI CITY BNOI commercial center announces its opening in the second quarter of 2022. Developed right near the residential project AFI City Bucurestii Noi, the
Romanian leading shopping mall AFI Cotroceni announces the opening of a new store by Irish fashion retailer Primark. The initiative confirms AFI’s intensive and continuous
Bucharest, November xx, 2021: AFI Europe Romania adds to the company’s assets two land plots worth 12 million Euro, for its first Residential for rent
Bucharest, 3rd March 2022 AFI EUROPE ROMANIA released today the news that the entire office portfolio, consisting of 7 Class A office projects – AFI