45 de tineri, 45 de șanse în „Plan de Viață”: Și tu poți sprijini tinerii care ies din sistemul de protecție socială

AFI Europe România și Asociația The Social Incubator anunță rezultatele primelor trei ediții ale programului social „Plan de Viață”. Proiectul, susținut de către AFI Europe Romania, implementat de Asociația The Social Incubator la inițiativa McCann PR România, și-a propus să îi sprijine pe tinerii instituționalizați, care ies de sub tutela statului și să îi ajute să facă primii pași către o viață independentă și să devină astfel contributori activi în societate.

Tinerii care părăsesc centrele de plasament la vârsta majoratului sunt de cele mai multe ori marginalizați și stigmatizați, nu au unde să se ducă și nici nu își pot găsi un loc de muncă. În fiecare an, aproximativ 3.500 de tineri instituționalizați ies de sub tutela statului la 18 ani și nu au resursele necesare pentru a face față unei vieți independente. Fără sprijin, ei riscă să ajungă pe stradă și să devină victime ale violenței, ale traficului de persoane sau de droguri.

AFI Europe România și-a propus încă din 2020, când a debutat prima ediție a programului “Plan de Viață”, să le ofere tinerilor care părăsesc sistemul la 18 ani o șansa să își îndeplinească visurile, să ducă o viață independentă și să aibă încredere în forțele proprii.